hematopoietice mezenchimale

Ce sunt celulele stem? Diferența dintre hematopoietice și mezenchimale

Celulele stem reprezintă celulele care stau la baza formării tuturor țesuturilor și organelor. Acestea sunt prezente în organism atât în perioada intrauterină, cât și după naștere, și contribuie la reînnoirea periodică sau la vindecarea țesuturilor și organelor după diverse boli/ traumatisme.

Celulele stem sunt de două tipuri:

  1. hematopoietice,
  2. mezenchimale.

1. Celule stem hematopoietice

Celulele stem hematopoietice sunt responsabile de formarea celulelor din sânge: leucocite, hematii și trombocite, fiind primele celule stem identificate la începutul anilor ’60. Până în prezent, acestea reprezintă singura categorie de celule stem pentru care s-a dovedit valoarea terapeutică, mii de pacienți fiind transplantați anual cu grefe de celule stem hematopoietice cum sunt grefele de sânge placentar.
Conform EBMT (European Bone Marrow Transplant), se efectuează, anual, peste 40.000 de transplanturi în centrele medicale din Europa, pentru a trata o multitudine de afecțiuni.

Surse disponibile de celule stem hematopoietice pentru obținerea unei grefe de transplant: măduva osoasă, sângele periferic, sângele placentar și sângele din cordonul ombilical (cea mai valoroasă sursă de celule stem hematopoietice este sângele din cordonul ombilical, recoltat la naștere).

Măduva osoasă și sângele periferic se pot recolta de la adulți sau, în caz de necesitate, de la copii.

Important: recoltate la nașterea bebelușului, celulele stem hematopoietice au capacitate de diferenţiere mai mare față de cele recoltate de la adulți.

2. Celule stem mezenchimale

celule stem mezenchimale

Celulele stem mezenchimale, spre deosebire de celulele stem hematopoietice, dau naștere altor categorii de celule (ex. celule cartilaginoase; osoase, musculare; interstițiale; adipoase; tegumentare, nervoase etc). Placenta și ţesutul de cordonul ombilical reprezintă surse de celule stem mezenchimale.

Acestea fac obiectul cercetărilor și studiilor medicale în derulare, existând perspective de utilizare terapeutică în domeniul medicinei regenerative – de refacere a unor țesuturi și organe, în transplantul de celule stem hematopoietice și de organe, în tratamentul bolilor autoimune sau inflamatorii cronice.

Cord Blood Center este singura bancă de celule stem din România care oferă și recoltarea de țesut placentar, ca sursă de celule stem derivate din placentă. Împreună cu sângele din cordonul ombilical, sângele placentar și țesutul de cordon ombilical, se oferă asigurarea celui mai mare număr de celule stem, cât și a celei mai mari diversități a tipurilor de celule stem, obţinute din  diferitele surse disponibile la naștere.

Ai întrebări sau dorești informații suplimentare? Ne poți contacta accesând această pagină sau apelând 0364.710.206.

6 Comments
  1. Răspunde
    Ciolca Sabina

    Buna ziua.
    Va rog sa ma informati daca in baza pachetului de depozit a celulelor stem avute la dvoastra,daca aveti vreo colaborare cu clinici pentru investigatii pt copilul meu de la nasterea caruia am recoltat celule.
    Ciolca(Apostol)Sabina Georgeta.
    Cateasca
    Arges

    • Răspunde
      Adrian Bot

      Buna ziua,
      Cord Blood Center colaboreaza cu spitalele din Romania strict pe partea de recoltare.
      Pentru a va ajuta avem nevoie de mai multe informatii. Va rugam sa ne scrieti mai multe detalii pe office@cordcenter.ro.
      Multumim!

  2. Răspunde
    Raret Oana-Dolores

    Buna ziua, as vrea sa stiu daca s-a reusit inmultirea celulelor stem, studiul la care lucrati de mai multi ani.Am recoltat celule stem in decembrie 2007 pentru copilul meu.

    • Răspunde
      Adrian Bot

      Buna ziua,
      Va multumim pentru intrebare. Studiile de multiplicare a celulei stem inca sunt in desfasurare, dar nu sunt organizate de catre Cord Blood Center.

  3. Răspunde
    Lepadatu Anamaria

    Buna ziua!
    Cine poate beneficia de celulele stem recoltate la nastere? De exemplu: copilul este principalul beneficiar? Se pot utiliza si pentru frati/surori sau alt grad de rudenie?
    In ce conditii pot fi utilizate?
    Multumesc!

    • Răspunde
      Adrian Bot

      Buna ziua! Celulele stem recoltate la nastere si stocate in conditii de criogenie pot fi folosite atat autolog (pentru copilul de la care s-au recoltat), cat si alogen (pentru un frate/sora/verisor). Insa, in cazul unui transplant alogen este necesar un anumit grad de compatibilitate, care este stabilit de catre medicul transplantolog. Va recomandam sa cititi acest material.
      Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne scrieti pe office@cordcenter.ro. Veti primi raspuns de la departamentul medical.
      Ganduri bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *