Ne găsiți la : Birou Cluj – Str.Eftimie Murgu nr.2A, Cluj-Napoca
  Contact : 0364 710 206

O șansă în plus pentru Jack

Povestea lui Jack a început în urmă cu 2 ani şi jumătate, reprezentând înca un caz, care ar putea  contribuie la implementarea în viitor a noilor terapii bazate pe utilizarea celulelor stem pentru tratarea afecţiunilor neurologice la copii. Când s-a născut la Spitalul Mount Sinai din Toronto, Jack nu respira și nu răspundea la stimuli. Imediat după naștere medicii l-au luat de lângă mama sa, pentru a începe  resuscitarea. Aceștia au reușit să-i salveze viața, însă curând au fost puși în situația de a fi nevoiți să le transmită vești proaste lui Stephen Pankratz si Kim Kucher, părinții lui Jack .

Fiul lor prezenta simptomatologia Encefalopatiei hipoxic -ischemice perinatale (EHIP), o afecţiune  cauzată de lipsa de oxigenare și de reducerea fluxului sangvin la nivelul creierului și a altor organe vitale. Ca urmare, exista posibilitatea ca pe viitor, Jack să prezinte probleme severe cognitive și fizice, de dezvoltare motorie.

La 12 zile de la naștere, lui Jack i s-a administrat grefa proprie de sânge ombilical, devenind cel mai tânăr pacient care a fost tratat în Canada și primul pacient din țară tratat pentru EHIP cu celule stem.

El poate fi considerat “primul” din mai multe perspective. În cercurile  științifice și medicale, experții în domeniul celulelor stem preconizează  apariția unei noi ere în terapia EHIP, a autismului și a altor boli neurologice cu afectare cerebrală.

La doar câteva zile după transplant, pentru prima dată Jack a devenit independent față de liniile venoase. Pentru prima dată a fost capabil să bea apă dintr-o sticlă, în timp ce era ținut  în brațe de mama sa.

„Asta a fost ziua în care am ajuns în cele din urmă să-l  întâlnim pe fiul nostru”, spune Kim.

Jack, care și-a sărbătorit vara trecută cea de-a doua zi de naștere, este acum în plin progres. El  este diagnosticat cu paralizie cerebrală și mai are încă de înfruntat multe provocări, dar dezvoltarea sa a depășit cu mult așteptările medicilor.

El este mult mai alert și mai abil motric decât era de așteptat, având în vedere gradul afectării cerebrale prezente la naștere. Kim preconizează că aceste schimbări vor fi reflectate în următorul RMN cerebral.

„Credem că transplantul de celule stem a jucat un rol și continuă să joace un rol în progresul său.” afirmă Kim.

Opinia medicului neonatolog a lui Jack este un ecou al acestei convingeri.

„Pe baza descrierilor furnizate de părinții săi și de medicii care l-au tratat pe Jack la naștere, m-aș fi așteptat ca el să fie mult mai sever afectat decât este”, afirmă Dr. Karen Pape, cercetător și clinician neurolog care a examinat sute de copii cu  EHIP. „El prezintă îmbunătățiri constante și răspunde la programele intensive de terapie.”

„Rezultatele raportate de primele cercetări de la Duke University indică faptul că transfuzia precoce a celulelor stem din cordonul ombilical este eficientă”, adaugă Pape. ” Descrierea clinică a îmbunătățirilor clinice a lui Jack, la peste 24 de ore după transplant, au fost remarcabile. Cu siguranță, se pare că a avut un efect clinic important „.

Dacă ar fi să ne referim la numeroase boli neurologice, medicamentele nu previn şi nici nu “repară” leziunile, afirmă prof. Dr.Joanne Kurtzberg. „Cred că este mult mai probabil ca acestea să fie realizate de către celulele stem, deoarece acestea sunt “sofisticate”. În cazul în care acestea se vor dovedi a fi adevărate, atunci s-ar deschide o cale cu totul nouă de tratament pentru boli neurologice grave – ceea ce este  foarte important”.

Sursa:

Brain damaged boy shows ‘remarkable’ improvement after experimental stem cell procedure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *