Părinţi

Radu Pandrea

„Chiar dacă îmi doresc să nu avem niciodată nevoie de apelarea băncii de celule stem în vederea folosirii lor, consider acest depozit ca fiind o asigurare pe care recomand să o facă fiecare familie. Am aflat de Cord Blood Center în timpul controalelor periodice din timpul sarcinii soției mele.
Reprezentantul lor m-a ajutat cu informațiile pe care le-am solicitat dar și cu întocmirea (completarea) actelor necesare. Totul a fost simplu: am ajuns la ei, după o discuție telefonică, mi-au fost prezentate actele, le-am semnat și am plecat acasă cu kitul de recoltare, pe care l-am dat medicului înainte de naștere. Sunt foarte mulțumit că am ales Cord Blood Center!”

Nadezhda Miroslavova și Radu fericiții părinți ai micuțului Antonio Cezar

Lorand Soares Szas antreprenor autor si speaker
Lorand Soares Szasz

„Știind de importanța colectării celulelor stem am căutat cea mai bună ofertă de pe piață. După ce am analizat câteva firme serioase, ne-am hotărât...