In luna Octombrie sarbatorim impreuna Ziua CELULEI STEM

Stiati ca in 6 Octombrie intreaga lume sarbatoreste 25 de ani de la primul transplant de sange placentar efectuat cu succes unui copil cu o forma severa de anemie ereditara?

În ciuda scepticismului considerabil manifestat inițial de oamenii de stiintă, cercetările si realizările obtinute în ultimii ani au oferit argumente solide în favoarea utilizării celulelor stem în peste 80 de afecțiuni grave, dar și pentru noi utilizări clinice în domeniul medicinei regenerative.

Date statistice:

  • Peste 600.000 de unităti de sânge placentar au fost stocate la nivel mondial în vederea transplantării;
  • Peste 30.000 de unități de sânge placentar au fost eliberate pentru a trata peste 80 de afectiuni;
  • Din anul 2012, sângele din cordonul ombilical este considerat, în pediatrie, a doua sursă de celule stem după măduva osoasă, numărul de transplanturi efectuate folosind aceste două surse de celule stem fiind aproape egal;
  • Pe parcursul celor 25 de ani, specialisti din întreaga lume au studiat beneficiile pe care le oferă transplanturile cu celule stem, care pot vindeca boli ale sistemului nervos, diabet de tip II, dementă sau Alzheimer. În prezent, se studiază potențialul celulelor stem de a vindeca pacienți bolnavi de  Parkinson, autism sau pacienti infectati cu virusul HIV.

”Sângele din cordonul ombilical este o sursă pretioasă de tratament, pe care fiecare copil o aduce atunci când vine pe lume. Cu toate acestea, 99% din sângele din cordonul ombilical din Europa se iroseste, nefiind recoltat la nastere. Celulele stem sunt mult prea valoroase ca să fie pierdute si trebuie cu sigurantă să fie salvate. Suntem foarte mândri să ne numărăm printre liderii naționali si internationali, deschizător de drumuri în acest domeniu medical. Tocmai de aceea, ne dorim ca oamenii să fie informati la timp si să aibă astfel posibilitatea de a salva vietile copiilor lor. Acesta este si motivul pentru care am lansat petitia pentru declararea Zilei Celulei Stem pe 6 octombrie, o zi cu importanță deosebită pentru Cord Blood Center.”, declară Dr. Tudor Panu, General Manager, Cord Blood Center.

Temerarii celulelor stem – un material despre bornele care au marcat cei 25 de ani de istorie !

Considerati ca este necesar ca cei mai multi viitori parinti din Romania sa afle despre beneficiile recoltarii de celule stem la nasterea copiilor lor? Ajutati-ne sa informam un numar cat mai mare de viitori parinti despre aceasta procedura medicala salvatoare de vieti. Semnati petitia online !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *