Programul de studii clinice Cord Blood Center

Soldad de Cord Blood CenterÎn ianuarie 2014 Cord Blood Center Group anunța inițierea primului trial clinic din România și Slovacia evaluând utilizarea terapeutică a sângelui ombilical autolog la copiii cu paralizie cerebrală.

Până în prezent, la nivelul grupului 17 copii cu vârste cuprinse între 1 și 9 ani, din România și Slovacia, au putut beneficia de acest tratament experimental nou, reprezentând o șansă în plus de recuperare a acestor copii.

În toate cazurile tratate s-a realizat o monitorizare atentă a copiilor, transfuzarea unității proprii de sânge ombilical nefiind însoțită de apariția unor incidente sau efecte secundare pe durata administrării sau postadministrare, copiii plecând acasă a doua zi.

Astfel, ca și prime rezultate de etapă pentru studiile aflate în derulare se poate afirma că:

Siguranța administrării unităților proprii de sânge ombilical, a fost confirmată prin cazurile tratate până în prezent,  iar primele date preliminare obținute au evidențiat progrese cognitive și îmbunătățirea atenției copiilor.

Acestea sunt argumente importante în determinarea noastră de a continua extinderea aplicațiilor clinice ale unităților de sânge ombilical conform celor mai recente tendințe din practica medicală mondială.” precizează  Dr. Zohdy Hamid, fondatorul Cord Blood Center Group

În România 6 copii diagnosticați cu Paralizie Cerebrală au beneficiat de transplantul cu unitatea proprie de sânge ombilical. Statusul neurologic al copiilor este evaluat atât anterior căt și postadministrare la intervale prestabilite de timp . Rezultatele de etapa ale studiului sunt sintetizate de Prof. Dr. Dana Craiu, Coordonatorul Național al studiului.

„Clinica noastră derulează acest studiu clinic pentru a investiga dacă transfuzia de sânge cordonal recoltat la nașterea copiilor este în primul rând sigură. Dinexperiența de până acum, putem confirma acest lucru. Celulele stem proprii ale copiilor au fost acceptate fără nici o reacție adversă, imediată (în timpul administrării transfuziei) sau tardivă (pe perioada celor 12 luni de urmărire posttransfuzie).

Ce putem spune în acest stadiu, încă intermediar, este că transfuzia de sânge cordonal are efecte clinice, cu minimă îmbunătățire motorie, remarcabile fiind progresele cognitive, de dispoziție și comunicare. Copiii interacționează mult mai bine cu familiile din care provin, sunt mai veseli și fac progrese de limbaj.

Aceste observații clinice trebuie confirmate mai departe pe un număr mai mare de pacienți, însă ele sunt încurajatoare, atât pentru noi, cât și pentru părinții acestor copii. Date fiind progresele obținute pe latura de comunicare este posibil ca terapia cu celule stem din sânge cordonal să fie o speranță pentru pacienții cu tulburări de spectru autist.

Numărul copiilor cu paralizie cerebrala este mare, însă studiul a inclus un număr mic de pacienți,

doar cei care aveau disponibilă unitatea de sânge cordonal colectată la naștere. În prezent terapia cu celule stem este o mare speranță de viitor pentru medicina regenerativă (regenerarea tesuturilor cu ajutorul celulelor primordiale). Studiile cu celule stem sunt în desfășurare în toată lumea sperând la găsirea unei terapii pentru afecțiuni fără tratament.” Prof.Dr.Dana Craiu, investigator principal al studiului clinic

Părinții unora din copiii tratați în cadrul acestui studiu ne-au împărtășit opinia lor:

„Mulțumim tuturor! La 1 an și jumătate de la transfuzia sângelui ombilical recoltat atunci cand Sara   s-a născut, putem spune că suntem fericiți că acum Sara face parte cu adevărat din familia noastră.

Simțim că Sara a făcut progrese generale, atât pe plan motor, cât mai ales în plan cognitiv. Sara ne ințelege și zi de zi articulează din ce în ce mai multe sunete. Personalitatea ei ne-a intregit familia!

Toate aceste imbunătățiri au apărut după ce am beneficiat de acest tratament experimental la Institutul Clinic Fundeni.

Suntem bucuroși că am ales Cord Blood Center pentru a colecta sângele ombilical al Sarei, ei fiind singura bancă de celule stem care face posibilă aici, în România aplicarea unor astfel de tratamente revoluționare, altfel accesibile numai în străinatate.“ ( mama Sarei)

 

“ David este un băiețel în vârstă de 3 ani și 7 luni. S-a născut prematur la 28 de săptămâni și după 72 de zile de spitalizare în secția de neonatologie a fost diagnosticat cu Tetrapareză spastică sechelară posthipoxie cerebrală perinatală.

În urmă cu 7 luni a făcut transfuzia de sânge cordonal. La prima evaluare după 3 luni și jumătate s-au văzut primele progrese mai ales pe plan cognitiv, este mult mai activ și interactiv, mai prezent și mai interesat de tot ce îl înconjoară, conștientizează mai mult acțiunile (dacă îl cerți se supără, înțelege mult mai bine conotația DA/NU).Vocabularul lui s-a îmbogățit ca număr de cuvinte dar și ca pronunție…repetă tot ce i se spune, spre încântarea noastră. Noile achiziții: începem să folosim olița, la trezire, iarnoua descoperire este cântatul la muzicuță.

La evaluarea de 6 luni s-au notat achiziții și pe plan motor: ține capul bine, susține singur poziția dreaptă a trunchiului, câteva secunde rămâne în șezut singur, se dă jos din pat și rămâne poziționat pe genunchi….partea de kinetoterapie se efectuează la acest moment mai mult activ… înțelege comenzile și le execută!!

În tot acest timp am continuat aceleași terapii pe care le făceam înainte: kinetoterapie, hidroterapie, terapie Bowen, frecventează grădinița unde are psiholog și logoped.

Ceea ce vrem să transmitem părinților sau viitorilor părinți este că merită investit în recoltarea de sânge cordonal prin CBC, pe lângă serviciile de calitate având acces și la aceste terapii inovatoare. Multumim!” (Familia lui David)

 

„Înainte Alex a fost închis în sine, reușea să fie atent maxim 30 de secunde. Schimbarea lui este într-adevăr vizibilă. Fizic este mult mai stabil, postura corpului este mai bună , reuşeşte să stea aşezat turceşte şi își foloseşte mâinile mai mult. Chiar şi din punct de vedere cognitive s-au constatat progrese semnificative.
Acum este mai curios, mai dispus să comunice leagă silabele, încearcă să imite sunetele, îşi exprimă nevoile şi este mai receptiv. A început să se intereseze de lumea exterioară şi chiar zâmbeşte.” 
(mama lui Alex, primul pacient tratat în cadrul studiului din Slovacia)

 

Eu consider acest tip de tratament un lucru minunat. Încă nu am ajuns în etapa finală, dar progresul este uimitor. Celulele primite împreună cu terapiile de recuperare îl ajută să progreseze şi noi credem că Andrejko va sta în curând în picioare. Este minunat că şi copiii cu acest handicap au speranţa de a vedea lumina la capătul tunelului şi au şansa de a ajunge acolo, unde nici nu s-au aşteptat. Le ținem pumnii tuturor şi mulţumim Cord Blood Center că a iniţiat pentru copii din Slovacia acest trial clinic. În urma administrării grefei de sânge din cordonul ombilical au apărut progrese vizibile. La jumătate de an de la administrare, echilibrul și coordonarea lui Andrej s-au îmbunăţit atât de mult, încât acum stă jos fără a se sprijini pe mâini şi totodată se şi joacă. Manipulează mai bine obiectele mici. Sprijinit încearcă să se ridice, să stea în picioare şi să meargă. S-a îmbunătăţit şi articularea, vorbeşte mai clar.” (mama lui Andrej)

Cord Blood Center Group rămâne consecvent filosofiei sale de a reprezenta mai mult decât o bancă de celule stem, implicându-se activ în facilitarea accesului la transplant, pentru a crește numărul familiilor a căror viață s-ar putea schimba favorabil prin îmbunătățirea stării de sănătate a copiilor sau a membrilor ei.

În acest sens au fost implementate programe de susținere a accesului la tratament (Programul de suport pentru transplant, Programul de recoltare direcționată – iCBC, Programul Helping Hand ) și de promovare a noilor terapii cu celule stem (Programul de studii clinice, în cadrul căruia se află în derulare studiul adresat copiilor cu Paralizie cerebrală și sunt în etapa de pregătire noi studii clinice).

 

 

 

Ești interesată să afli mai multe detalii? Contactează-ne la numărul de telefon 0364 710 206 în zilele lucrătoare între orele: 9.00-17.30. Înregistrează-te online aici.