Sangele placentar – utilizat in tratamentul anemiei aplastice

“A fost un moment atat de induiosator pentru mine, ca mama, atunci cand am vazut sangele si cand am inteles ca este propriul sange placentar al copilasului meu. A fost un nou inceput pentru Ricky, un nou capitol al vietii lui. Suntem atat de incantati sa vedem ce planuri are Dumnezeu pentru viitorul fiului nostru.” Acestea sunt cuvintele Cynthiei dupa efectuarea transplantului de sange placentar fiului ei de 9 ani, care fusese diagnosticat cu anemie aplastica genetica.

Povestea lor a inceput in vara anului 2011, cand Ricky a inceput sa sufere de vanatai, mancarimi si sangerari nazale. Dupa mai multe teste si saptamani de tratamente si transfuzii de sange fara semne de stabilizare a situatiei baietelului, concluzia finala a medicilor a fost ca Ricky avea nevoie de transplant de maduva osoasa pentru a se vindeca sau pentru ca boala lui sa intre in remisie.

In ciuda tuturor eforturilor de a gasi un donator compatibil de maduva osoasa, dupa cateva luni cautarile au fost fara succes. Salvarea a venit insa de la sangele placentar recoltat la nasterea lui Ricky. David Buchbinder, medicul baietelului de la Spitalul de Copii din Orange County a afirmat :”Acele celule sunt ale lui Ricky, fapt pentru care vor fi fericite in interiorul lui Ricky…” Nu exista niciun risc in utilizarea grefei de sange placentar, doar faptul ca i vom administra tratament imunosupresiv inainte de a incepe tratamentul.” La 35 de zile dupa transplant, mai devreme decat se astepta toata lumea, Ricky s-a intors acasa plin de energie si jucaus.

Acest caz a fost o reala oportunitate pentru ca echipa medicala ce s-a ocupat de Ricky sa concluzioneze in raportul publicat in acest an in Pediatric Transplantation Journal: “O data cu cresterea numarului de oameni care au depozitat sange placentar autolog, utilizarea sangelui placentar autolog in tratamentul anemiei aplastice severe poate fi considerata drept terapie initiala”.

Mai multe detalii pe http://www.utsandiego.com/news/2012/jun/01/region-murrieta-boy-recovering-from-experimental/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *